Eroare în script: Nu există modulul „InfoboxSettlement”. Ostrov este o localitate în județul Tulcea, Dobrogea, România.
Date statistice[]
Suprafața administrativă a comunei este de 11879,60 ha.
| Sate componente | Populație |
|---|---|
| Ostrov | 2.233 |
| Piatra | 11 |
Conform recensământului din 2011, comuna Ostrov are o populație de 1857 locuitori [1]
Clima[]
Clima este temperat continentală, cu veri fierbinți și cu precipitații slabe; ierni geroase, cu vânturi puternice. Temperatura medie anuală: 11,1°C. Cantitatea medie de precipitații: 457 mm anual.
Vestigii istorice[]
În punctul „Piatra Frecăței” (toponim: „Beroe”) se găsesc ruinele parțial dezvelite ale unei fortificații romane și bizantine (secolele I-VI și X-XII) și, in apropiere, ale unei basilici paleocrestine (secolele V-VI), la marginea fostului cimitir al așezării (secolele I-XII). În secolul al XIII-lea, localitatea Ostrov purta denumirea Beroe moștenită de la romani, din epoca postaureliană. În secolele I și al II-lea în partea vestică, pe malul Dunării a existat Castrul Roman Beroe, unde își avea sediul Legiunea a V-a. Dovada existenței lor sunt săpăturile efectuate pe locul numit Lagări, care avea în acea perioadă înțelesul de cetate și care includea populația militară și civilă, biserici, teren arabil, locuri de veci. Obiectivele de importanță arheologică descoperite sunt ruinele bisericii romane baptisteriumul, monezi cu etigiile unor împărați romani din secolele al II-lea și al III-lea d. Hr., schelete de acum 1500 – 1600 de ani. Această cetate a dat numele brațului Dunării pe malul căruia se găsea și anume Băroi (dovadă a adaptării pe teren autohton a denumirii romane). In urma unor conflicte între comații dobrogeni și romani, cetatea a fost distrusă. Ruinele ei au fost folosite mai târziu, în perioada bizantină a Imperiului Roman, ca post de graniță. Satul Ostrov datează scriptic din 1848. A fost înființat mai întâi între Dunăre și verigă pe ostrovul format între aceste două ape, de unde și-a luat și numele de Ostrov. La început, satul se compunea din câteva grupuri de oameni veniți cu turmele de oi din Transilvania. Această parțială transhumanță se poate dovedi prin gropile de forma rotundă existente pe teritoriul ostrovean, unde se crede că au fost construite bordeie. Au fost găsite cărămizi și pământ ars din vatra focului. În 1848, din cauza inundațiilor, populația a fost nevoită să se retragă, formând un “mic sat de circa 30 de familii și 106 membri”. Cu timpul numărul de locuitori s-a mărit și satul a devenit chiar comună.
Format:Comune-Tulcea Format:Ciot-ro-tl